Cum a reacționat Răzvan Marin, după ce a înscris un gol fantastic în Parma – Cagliari 2-3. Românul a avut un discurs tranșant

Cum a reacționat Răzvan Marin, după ce a înscris un gol fantastic în Parma - Cagliari 2-3. Românul a avut un discurs tranșant
  • Publicat:

Internaționalul român Răzvan Marin a marcat un gol fabulos în Parma – Cagliari 2-3, duelul românilor din Serie A, iar la final a avut un discurs cât se poate de ferm.

Reușita este prima din acest sezon a mijlocașului român de la Cagliari, echipă care, în urma acestui succes, a scăpat de „lanterna roșie” a clasamentului din Serie A.

Ce a spus Răzvan Marin după golul de excepție reușit în Parma – Cagliari 2-3

Răzvan Marin a contribuit din plin la victoria „sarzilor” din deplasarea de la Parma. Internaționalul român a punctat pentru 1-2 cu o execuție demnă de CNN, iar la finalul disputei a ținut un discurs concis și la obiect. Mijlocașul a marcat cu un șut la vinclu, de la marginea careului, torpilă la care portarul Suzuki n-a avut nicio șansă, mingea lovind și bara transversală înainte de a intra în plasă.

„Sincer, niciodată nu am avut prestații rele și am reușit să rămânem calmi. Doar împotriva lui Empoli am avut probleme, azi am revenit după o săptămână dificilă în cantonament. Avem nevoie de un joc care să ne permită să revenim, suntem foarte fericiți.

Dacă am fost speriat la 2-2? Adevărul este că am dat dovadă de caracter, după golul meu, am avut o ocazie de 3-1 cu Gaetano singur cu portarul. Suntem un grup unit, ne-am dorit să adăugăm trei puncte în clasament”, a spus Răzvan Marin.

Dennis Man are Italia la picioare, după ce a marcat un nou gol în Parma - Cagliari

Topul din Serie A în care Dennis Man și Răzvan Marin se iau la trântă cu granzii

Înaintea acestei etape, Răzvan Marin și Dennis Man se aflau în Top 4 al jucătorilor din Serie A cu cele mai multe acțiuni care s-au finalizat cu șut pe spațiul porții adverse. Pe primul loc la acest capitol se află Christian Pulisic (AC Milan) și Federico Dimarco (Inter Milano), cu câte 25 de acțiuni.

Pe poziția a doua se află la egalitate Mattia Zaccagni (Lazio) și Khvicha Kvaratskhelia (Napoli), ambii cu câte 23, iar podiumul este încheiat de Răzvan Marin și Matteo Politano (Napoli), cei doi având câte 22 de acțiuni create.

Pe locul patru se clasează Dennis Man și Rafa Leao (AC Milan), cu 21 de acțiuni create.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri în premieră despre Ana Maria Vasiliu și amantul ei din Olanda. Soacra ei rupe tăcerea: „El nu știa că ea e...
Dezvăluiri în premieră despre Ana Maria Vasiliu și amantul ei din Olanda. Soacra ei rupe tăcerea: „El nu știa că…
Fotbalistul care ”l-a dat pe spate” pe Florin Prunea: ”E spirt”
Fotbalistul care ”l-a dat pe spate” pe Florin Prunea: ”E spirt”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
LASK Linz, pe un butoi de pulbere! Fanii fostei adversare a lui FCSB boicotează meciurile
LASK Linz, pe un butoi de pulbere! Fanii fostei adversare a lui FCSB boicotează meciurile
”Ar fi bine dacă l-ar lua”. Cine e văzut ca cea mai bună soluţie de portar la FCSB, dacă pleacă Ştefan Târnovanu
”Ar fi bine dacă l-ar lua”. Cine e văzut ca cea mai bună soluţie de portar la FCSB, dacă pleacă…
Operațiile estetice au schimbat-o RADICAL pe Elena Băsescu! Cum arată acum fiica cea mică a lui Traian Băsescu
Operațiile estetice au schimbat-o RADICAL pe Elena Băsescu! Cum arată acum fiica cea mică a lui Traian Băsescu
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ în urmă cu puţin timp. Cum au reacţionat fanii
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ în urmă cu puţin timp. Cum au reacţionat fanii
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Reacţia unui român stabilit în UK, după ce a văzut cât costă o sticlă de Cola în România.
Reacţia unui român stabilit în UK, după ce a văzut cât costă o sticlă de Cola în România. "E mai bine…
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Suma uriaşă strânsă de David Popovici în doar 24 de ore pentru copiii cu dizabilităţi. Sunt copleşit!
Suma uriaşă strânsă de David Popovici în doar 24 de ore pentru copiii cu dizabilităţi. Sunt copleşit!
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui tremurând”.  S-a aflat acum, după publicarea documentarului despre apucăturile milionarului
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui tremurând”. S-a aflat acum, după…
UDREA, eliberată?! Avocatul său a anunțat acum: Așteptăm să fie pusă în libertate
UDREA, eliberată?! Avocatul său a anunțat acum: Așteptăm să fie pusă în libertate
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea:
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
ULTIMĂ ORĂ! Știrea zilei despre Maria Ciobanu
ULTIMĂ ORĂ! Știrea zilei despre Maria Ciobanu
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
De astăzi, românii îndeplinesc condiţiile pentru a cuceri America. Anunţul făcut de ambasadorul Muraru
De astăzi, românii îndeplinesc condiţiile pentru a cuceri America. Anunţul făcut de ambasadorul Muraru
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE FOTO
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE FOTO
Tradiții și obiceiuri de 1 octombrie. Ce rugăciuni trebuie rostite de Acoperământul Maicii Domnului
Tradiții și obiceiuri de 1 octombrie. Ce rugăciuni trebuie rostite de Acoperământul Maicii Domnului
×